THEMEDIATHOR

Astăzi are loc marea premieră MASTERCHEF la Pro TV. Premii în valoare de 10.000 de euro îi așteptă pe telespectatori în prima ediție

Ascuțiți cuțitele, pregătiți farfuriile și încălziți cuptoarele. MasterChef, emisiunea care a atras interesul a milioane de români, revine de luni, 15 septembrie la Pro TV.

Juratii-MasterChef1

Cel mai exploziv show culinar este pe cale să schimbe noi destine și să impresioneze prin măreția și dinamica spectacolului. Juriul format din Chef Patrizia Paglieri, Chef FOA și Chef Adrian Hădean va fi cel care va pune la grea încercare îndemânarea, cunoștințele și talentul concurenților.

În primul episod vom face cunoștință cu cei trei jurați și vom afla care sunt noile reguli ale sezonului. Din toate colțurile țării s-au înscris mii de concurenți motivați și hotărâți să demonstreze cu orice preț că locul lor este în bucătăria MasterChef. Acum vom avea ocazia să îi cunoaștem pe cei care s-au făcut remarcați și care au reușit să treacă de primele preselecții și să arate în fața întregii țări cât de bine știu să gătească.

„Vrei să câștigi MasterChef? Fii un explorator! Fii pasionat! Fii creativ!”, este îndemnul celor trei chefi pentru toți cei care aspiră la trofeul acestui sezon.

Se anunță o competiție care va pune în valoare talentulul concurenților, ajutați chiar de jurați să își perfecționeze stilul și să-și îmbunătățească cunoștințele culinare.

Deși premiul pus în joc în valoare de 50.000 euro este unul atractiv, adevărata recunoaștere pentru cel care va câștiga competiția va fi dată prin titlul de MasterChef al României.

Primul episod din acest sezon se lansează în forță și pune pe masă 10 premii, în valoare totală de 10.000 de euro. Pentru a intra în posesia lor, telespectatorii sunt invitați să descopere unul din cele patru cuvinte cheie afișate în timpul emisiunii. În maximum zece minute de la apariția pe micul ecran, aceștia pot trimite un SMS cu tarif normal la 1872 și pot câștiga un card de cumpărături de 1.000 de euro. Mai multe detalii puteți găsi pe www.masterchef.protv.ro.

Lansarea noului sezon va avea loc luni, 15 septembrie, de la ora 20:30, următorul episod fiind difuzat pe 22 septembrie, de la aceeași oră. Începând din 29 septembrie, telespectatorii vor putea urmări săptămânal câte două episoade, difuzate în fiecare luni și marți, de la 20:30.

Sursa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on September 15, 2014 by and tagged , , , .
%d bloggers like this: