THEMEDIATHOR

“Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor”, un show filmat non-stop cu aproximativ 60 de camere

Filmările pentru “Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor”, emisiune care va debuta în septembrie la Antena 1 sunt în toi, potrivit unui comunicat al postului. Noul show culinar este filmat non-stop cu aproximativ 60 de camere.copyright-Gabriela-Arsenie-Antena1_040914_HK_0065

“Cei 20 de concurenți aleși să intre în bucătăria Hell’s Kitchen muncesc de zor sub supravegherea celor trei jurați, chef Dumitrescu, chef Bontea si chef Scărlătescu, pe un platou de filmare dodat cu tehnologie de ultimă oră, filmat non-stop, cu aproximativ 60 de camere”, se arată într-un comunicat al Antenei 1.

Despre decor

  • Proiectat de arhitectul Petre Țalea, decorul de la “Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor” are 1500 de metri pătrați și este format din restaurantul cu o capacitate de 100 de persoane, două bucătării și casa în care stau concurenții pe toată durata concursului, casă formată la rândul ei din living, patru dormitoare și terasă cu jacuzzi.
  • Împărțiți în două echipe, cei 20 de concurenți au la dispoziție două bucătării dotate cu utilități de ultimă oră, care conțin câte un bloc termic cu câte 16 focuri, două grill-uri, două plite electrice, cuptoare cu convecție (șase tăvi), dar și câte un cuptor de pizza în fiecare bucătărie, feliatoare, malaxoare și blendere, toate echipamentele făcând parte din linii profesionale.
  • În două astfel de bucătării și materiile prime trebuie să fie pe măsură, astfel că la “Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor” se lucrează cu ingrediente de calitate, atât autohtone, cât și legume exotice, cotlete de miel din Noua Zeelanda, mușchi de vită Black Angus, pești sau fructe de mare mediteraneene, produse asiatice și orientale.
  • Pregătirea meniurilor se realizează în linii de gătit de inox și cupru, iar servirea se face în vase de porțelan englezesc. Aprovizionarea are loc zilnic.

Un show culinar filmat non-stop

  • Noutatea absolută în materie de emisiuni culinare din România este faptul că acest show se filmează și monitorizează 24 de ore din 24, 7 zile din 7, fără opriri. Concurenții sunt filmați în ritmul acesta cu aproximativ 60 de camere, dintre care 44 sunt camere robotice cu remote control, după cum explică producătorul executiv, Robert Lionte.
  • Echipamentul audio-video poate fi rezumat în cifre precum 44 de camere robotice cu remote control, 16 camere tip ENG, 58 de surse de sunet, monitorizare pentru 60 de surse, sistem de înregistrare pentru camerele robotice.

Echipa de producție “Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor” coordonată de producătorul general Mona Segall numără între 150 și 200 de persoane. Emisiunea care va începe la Antena 1 din septembrie, în fiecare luni și marți, pune la bătaie un premiu în valoare de 80.000 de euro și un contract cu un restaurant de top din Capitală.

copyright Gabriela Arsenie-Antena1_040914_HK_0078

copyright Gabriela Arsenie-Antena1_040914_HK_0080

copyright Gabriela Arsenie-Antena1_040914_HK_0065

copyright Gabriela Arsenie-Antena1_040914_HK_0084

Copyright Mihai Stetcu_Antena 1__HELL'S Kitchen_20140827_0733

Copyright Mihai Stetcu_Antena 1__HELL'S Kitchen_20140827_1058

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on September 8, 2014 by and tagged , , , , , .
%d bloggers like this: