THEMEDIATHOR

Mihai Găinușă, săgeți către vechea echipă ”Cronica Cârcotașilor”: ”Chiar dacă suntem sau eram consideraţi nişte cooptaţi, eu zic că făceam parte din produsul acela”

Mihai Găinuşă, Dezbrăcatu şi Mistreţu’ vor avea propria lor emisiune, tot la Prima TV, asta după ce au decis să părăsească Cronica Cârcotașilor.Codrut-Keghes-si-Mihai-Gainusa

În cadrul unui interviu acordat pentru Viva.ro, Mihai Găinușă a declarat:

”Chiar dacă suntem sau eram consideraţi nişte cooptaţi, după cum ni s-a spus, eu zic că făceam parte din produsul acela. Noi ne considerăm parte sau părinţi ai acelui produs. Alţii nu ne considerau aşa şi, practic, lucram pentru produsul altora. Dar acum nu mai vreau să discut asta, vom lucra pen­tru noi şi pentru telespectatori.

Ştii cum e, important nu e numărul, ci calitatea oamenilor care lucrează. Iar eu spun că suntem nişte oameni ok, care în primul rând se înţeleg între ei şi în al doilea rând se înţeleg asupra pro­dusului, pentru că asta este foarte im­portant. Noi o să cooperăm. Eu nu am cooptat pe nimeni. Atunci când am ple­cat, am plecat de unul singur. N-am vrut să fac o tabără sau un război. Când am plecat doar am anunţat că plec. După care, prietenii şi colegii mei, Codruţ şi Mistreţu’, au venit şi mi-au propus să facem o nouă emisiune. Ei nu sunt cooptaţi, noi cooperăm.”

În ceea ce privește decizia de a se alătura lui Găinușă, Codruț Kegheș (alias Dezbrăcatu) a declarat pentru sursa citată:

”M-a convins un lucru esenţial în toată cariera mea. Faptul că sunt con­vins că ceea ce scrie şi vizualizează el, tot ceea ce pune el pe hârtie, eu pot in­terpreta. Nu a existat niciun rol scris de el pe care eu să nu pot să îl dezvolt sau să îl cresc. Nu a existat vreo idee de-a lui pe care eu să nu o pot pune în practică. Şi de aici dezvoltăm Tanti Tănţica, Gogu din Paşcani, roluri care sunt pur şi simplu create, nu am copiat pe nimeni, nu ne-am dus imediat la OSIM să le înregistrăm…”

Sursa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on August 6, 2014 by and tagged , , , .
%d bloggers like this: