THEMEDIATHOR

Nasul Maruta sare in apararea lui Pepe, după atacurile Oanei Zavoranu! Ce are de spus despre cântăreţ

Naşul Cătălin Măruţă a postat pe contul lui de Facebook un mesaj în care îi ia apărarea finului lui, Pepe. Prezentatorul TV are numai cuvinte de laudă despre solist, încercând să contracareze atacurile care au venit în ultima perioadă la adresa lui, în special cele venite din partea Oanei Zăvoranu.

pepe-maruta_6bcfe7a5fd

“Dacă mi-ar sta în puteri, aş face în aşa fel, încât toţi românii să-l cunoască personal pe artistul şi, mai ales, pe OMUL Pepe. Fiind o persoană publică, el devine, automat, subiectul subiectelor senzaţionale de la TV, dar puţină lume ştie ce suflet şi ce caracter impecabil are… Aşa cum ştiţi, sunt naşul lui, l-am cununat de curând, aceasta este urmarea firească a faptului că ne cunoaştem de ceva vreme.

 Dar nu acesta este motivul pentru care am simţit nevoia să scriu aceste rânduri. Pepe este un artist foarte iubit, asta ştie toată lumea, dar poate nu sunt mulţi cei care ştiu ce potenţial uman are, ce e capabil să facă de dragul fiinţelor dragi. Şi apropo de asta, sunt mai sigur decât oricine că a găsit în Raluca, soţia lui, jumătatea perfectă, femeia care i-a dăruit primul copil, care se înţelege cu el din priviri. Este, pe cât de frumoasă şi cu un bun simţ rar întâlnit în ziua de azi, şi foarte modestă, niciodată n-a încercat să facă din iubirea ei cu Pepe o rampă către celebritate. Să le dea Dumnezeu mulţi ani frumoşi şi norocoşi, împreună!”, a scris Măruţă pe contul lui de Facebook.

După nunta lui Pepe cu Raluca Pastramă, Oana Zăvoranu a declarat la o emisiune TV că fostul ei soţ este un escroc sentimental care nu îşi iubeşte actuala parteneră. “E bandit şi escroc sentimental. O înşală şi pe Raluca la greu, de îi sar ochii din cap”, au fost câteva dintre declaraţiile vedetei.

Sursa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on July 29, 2014 by and tagged , , , , .
%d bloggers like this: