THEMEDIATHOR

Înregistrări cu șefa CNA. Laura Georgescu, pe un ton autoritar agresiv către copii: “Dacă-ncepea un borș d-ăla de-i crăpa creierii pe pereți?! “.”Când vorbesc, nu mă întrerupi!”

Narcisa Iorga, membru CNA, a publicat pe blogul personal, despreaudiovizual.ro, înregistrări audio în care Laura Georgescu, președintele forului audiovizual vorbea cu o clasă de elevi, pe un ton autoritar și agresiv.

SONY DSC

“Da’ tu de ce ești supraponderal? Nu vrei să nu mai mănânci în halu’ ăsta?“, i s-a adresat șefa CNA unui elev. Către alt elev: “Dacă-ncepea un borș d-ăla de-i crăpa creierii pe pereți?! Te-ntreb: crezi că asta-i soluția? Deci, unu’ dă-n tine, începi și tu să dai în el?”. În toate discuțiile din înregistrări, Laura Georgescu are un ton autoritar, agresiv, la adresa elevilor.

Întâlnirea președintelui CNA cu elevii a avut loc în aprilie 2013, în cadrul săptămânii Școala altfel, eveniment la care instituția s-a implicat activ.

La puțin timp după Săptămâna Altfel, un părinte a și trimis o scrisoare tuturor membrilor CNA, inclusiv președintei, prin care critica atitudinea Laurei Georgescu față de niște copii de clasa a treia. Aceasta ar fi folosit expresii de genul „vorbește, mă, cu toata gura!”, „n-ai creier, bă, băiatule!”, „lipsa de educație” (a mișcat scaunul pe care stătea), „de ce nu știi răspunsul, fetițo?“

„Toată atmosfera a fost una, efectiv, de teroare, fetele vorbind între ele că ”dacă era asta mama mea, fugeam de acasă”, a mai scris părintele.

Astăzi, Narcisa Iorga, membru CNA, a publicat pe blog înregistrările acelei zile.

 

  • „Dacă-ncepea un borș d-ăla de-i crăpa creierii pe pereți?! Te-ntreb: crezi că asta-i soluția? Deci, unu’ dă-n tine, începi și tu să dai în el?”, se adresează Laura Georgescu unui copil.
  • Numai o secundă! Nuuumai o secundăăă! Numai o secundăăă! Ajungem și la sex! Creierul tău este ușor, ușor de manevrat.
  • Da’ tu de ce ești supraponderal? Nu vrei să nu mai mănânci în halu’ ăsta?
  • Când vorbesc, nu mă întrerupi. Dacă ți-a murit cineva lângă tine, nu e o problemă!

Sursa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on June 23, 2014 by and tagged , , , .
%d bloggers like this: