THEMEDIATHOR

ActiveWatch: SRR restrictioneaza abuziv accesul in Consiliul de Administratie

Comitetul Director al Societății Române de Radiodifuziune a adoptat în noaptea zilei de 3 iunie o dispoziție privind organizarea alegerilor interne pentru desemnarea celor doi reprezentanți ai salariaților în viitorul Consiliu de Administrație ce va fi numit de Parlamentul României. Regulamentul de organizare a alegerilor interzice candidaturile unor persoane din afara instituției, exact cum a procedat conducerea TVR în luna ianuarie, într-o situație identică.

radio-romania

Modul în care a fost adoptată această dispoziție și perioada extrem de scurtă dedicată înscrierii candidaturilor și prezentării programelor candidaților compromit din start ideea unui proces electoral corect și echitabil și generează suspiciuni justitificate cu privire la faptul ca intenția conducerii SRR este aceea de a organiza un simulacru de alegeri prin care persoanele incomode să fie eliminate din cursă.

Pe 3 iunie, liderul sindical Adrian Moise și Cristian Pârvulescu își anunțaseră candidaturile pentru cele două locuri. Moise este în prezent reprezentantul salariților în CA al SRR și se află într-un conflict deschis cu managementul instituției, ceea ce sporește temerile că măsura vizează persoanele incomode conducerii SRR.

Organizațiile semnatare v-au solicitat în luna ianuarie să analizați legalitatea deciziei TVR de a interzice candidatura persoanelor din afara instituției, pe care noi o considerăm abuzivă, ilegală și discriminatorie. Reluăm aici argumentele pe care vi le-am înaintat în urmă cu cinci luni.

“Această decizie contravine flagrant Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea care SRTV şi SRR care prevede dreptul salariaţilor de a-şi alege doi reprezentanţi în Consiliul de Administraţie, fără nicio restricţie.

Art.19 (2) d) personalul angajat al fiecărei societăţi desemnează, prin vot secret, candidaţii pentru două locuri, în cadrul unui scrutin organizat de conducerea societăţii respective;

Singura incompatibilitate accepatată de lege, pentru toți membrii CA al SRR și SRTV apare în Art. 20 (2) al legii:Art. 20 (1) Membrii consiliului de administraţie sunt numiţi pe o perioadă de 4 ani.
(2) Membrii Parlamentului şi ai Guvernului nu pot face parte din consiliile de administraţie ale celor două societăţi.

Astfel, Comitetul Director își atribuie rolul de legiuitor, adăugând reglementări dincolo de cele prevăzute de lege. Astfel de modificări nu pot fi aduse decât prin amendarea Legii 41/1994, lege organică, amendamente care presupun dezbatere și vot parlamentar.

În plus, măsura este discriminatorie – și ca atare încă o dată ilegală – deoarece impune astfel de criterii de selecție doar reprezentanților angajailor din cele două instituții publice. Clasa politică nu a fost afectată în niciun fel, aceasta având în continuare dreptul să-şi numească fără constrângere reprezentanţii în CA.

Experiența a demonstrat că reprezentanții salariaților aleși din afara instituției au fost cei care, în majoritatea cazurilor, au funcționat independent de interesele politice și au apărat interesele TVR. Ele au acționat, totodată, și ca garanți ai transparenței, prezentând în public activitatea CA și semnalând riscurile de derapaje. În plus, reprezentarea intereselor salariaților de persoane din afara instituției aduce un plus de credibilitate CA. Limitarea reprezentanților angajaților în CA  al TVR doar la persoane care au relații contractuale cu această instituție adâncește eventualul conflict de interese din interiorul CA.”

Prin astfel de măsuri, conducerile SRR și TVR nu numai că afectează grav imaginea celor două instituții, dar compromit ideea de serviciu public de media, și așa supusă în ultimii ani unor atacuri publice venite atât din zona politică, dar și din mass-media.

Cerem Comisiilor de cultură, arte și mijloace de comunicare în masă ale Senatului și Camerei Deputaților să respingă orice candidaturi venite în urma unor procese electorale frauduloase și să analizeze temeinic legalitatea acestor decizii care interzic candidaturile celor care nu sunt salariați ai celor două instituții.

ActiveWatch

Centrul pentru Jurnalism Independent

Centrul de Resurse Juridice

Federația Română a Jurnaliștilor MediaSind

Sursa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on June 5, 2014 by and tagged , , , .
%d bloggers like this: