THEMEDIATHOR

Doi membri ai CA al TVR denunta “mediatizarea excesivă a lui Victor Ponta” şi cer alegeri noi pentru reprezentanţii salariaţilor în Consiliului de Administraţie

Romina Surugiu şi Radu Carp, membri ai Consiliului de Adminstratie al TVR, îi cer într-o scrisoare deschisă directorului general interimar al televiziunii, Stelian Tanase, ca în următoarea şedinţă a CA al TVR să se pună în discuţie demararea unei noi selecţii pentru desemnarea reprezentanţilor salariaţilor în Consiliul de Administraţie. De asemenea, cei doi membri ai Consiliului de Administraţie atrag atenţia asupra “mediatizării excesive” de către TVR a prezenţei lui Victor Ponta la finala Eurovision de sâmbătă seara de la Copenhaga, în condiţiile în care premierul se afla acolo într-o vizită privată.

9762_tvr1

Redam integral scrisoarea deschisă adresată lui Stelian Tanase de către cei doi membri ai CA al TVR:

În atenţia domnului Stelian TANASE, Director general interimar al TVR

Stimate domnule director general,

Vă solicităm prin prezenta scrisoare deschisă să acceptaţi discutarea în proxima sedinta a Consiliului de Administraţie al SRTV din 28 mai 2014 a solicitării de anulare a HCD 17/8 ianuarie 2014, adresata membrilor CA de către Sindicatul Lucrătorilor din Domeniul Audiovizual TV-R SIND. În calitate de membri ai Consiliului de Administraţie, am încercat să introducem acest punct pe ordinea de zi a şedinţei din data de 7 mai însă, din cauza opoziţiei altor membri CA, solicitarea nu a putut fi discutată.

Solicitarea TV-R SIND are în vedere deblocarea situaţiei actuale în care CA al TVR are doar 11 membri din cei 13 prevăzuţi de lege. Lipsa celor doi reprezentanţi ai salariaţilor din Consiliul de Administraţie al SRTV aprobat de Parlament este o situaţie fără precedent de la intrarea în vigoare a Legii nr. 41/1994. Aceasta situaţie a fost generată de contestarea în justiţie a rezultatelor selecţiei interne, iar durata procedurilor judiciare poate prelungi actuala situaţie de fapt pe o durată îndelungată, prejudiciind astfel bună funcţionare a CA al SRTV.

Solicităm, pe această cale, demararea unei noi selecţii pentru desemnarea reprezentanţilor salariaţilor în CA al SRTV, pe baza unui nou regulament, discutat şi aprobat de CA, cât mai rapid cu putinţă. Solicităm, în consecinţă, anularea Hotărârii Comitetului Director nr. 17 din 8 ianuarie 2014, care a stat la baza desfăşurării selecţiei interne a reprezentanţilor salariaţilor. Este necesar ca noua selecţie să nu se mai desfăşoare pe baza HCD 17/8 ianuarie 2014, deoarece acest act include prevederi discriminatorii şi contrare legii.

Reamintim că, în baza HCD nr. 17/2014, TVR a fost chemată în instanţă de domnii Mihai Rădulescu şi Cornel Mihalache care au obţinut cele mai multe voturi la alegerile interne din ianuarie 2014, dar nu au fost validaţi drept câştigători din motive procedurale, pe care aceştia le-au contestat în instanţă.

TVR poate decide, simultan cu demararea unei noi proceduri de selecţie, renunţarea pe cale amiabilă la procesul cu cei doi angajaţi, cu condiţia ca ambele părţi din proces să renunţe la pretenţii. În calitate de membri CA, ne angajăm să efectuăm toate diligentele pentru adoptarea acestei soluţii, singura care ar permite reprezentarea salariaţilor în CA al SRTV, conform legii.

Folosim această ocazie pentru a vă solicita ca la următoarea şedinţă a CA al SRTV să se ia în discuţie felul în care TVR s-a implicat în organizarea reprezentării României la Eurovision.

Domnul prim-ministru Victor Ponta s-a aflat la finala Eurovision de la Copenhaga, pe data de 10 mai, iar prezenţa sa ar fi trebuit să fie reflectată în media că vizită privată. Organizatorii Eurovision nu adresează invitatii decât delegaţiilor naţionale, iar domnul Victor Ponta nu avea cum să se afle în această delegaţie, ca urmare a regulilor stricte de alcătuire a acesteia, agreate de European Broadcasting Union.

Cu toate acestea, TVR a mediatizat excesiv prezenta primului ministru pe durata desfăşurării competiţiei, ca şi cum dumnealui s-ar fi aflat acolo în vizită oficială. Din moment ce ne aflam în plină campanie electorală, prezenta oricărui lider politic, mai ales a unei persoane care conduce un partid participant la aceste alegeri (PSD) şi care apare pe majoritatea afişelor acestui partid, trebuie să se supună regulilor CNA, indiferent dacă este vorba de emisiuni electorale, de ştiri sau de divertisment. În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a face o sesizare pe acest subiect la CNA.
În speranţa că veţi da curs solicitărilor noastre, cu deosebită consideraţie,

Radu CARP
Romina SURUGIU

Bucureşti
11 mai 2014

Sursa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on May 12, 2014 by and tagged , , , , , .
%d bloggers like this: