THEMEDIATHOR

Sindicatul Lucrătorilor din Domeniul Audiovizual TV-R SIND cere refacerea alegerilor pentru stabilirea reprezentanţilor salariaţilor în CA

Sindicatul Lucrătorilor din Domeniul Audiovizual TV-R SIND, unul din sindicatele din Televiziunea Română, solicită membrilor Consiliului de Administraţie (CA) al televiziunii publice refacerea alegerilor interne pentru desemnarea reprezentanţilor salariaţilor în CA.

9762_tvr1

TV-R SIND a transmis, luni, Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) o solicitare prin care cere amendarea Hotărârii Comitetului Director numărul 17 din 2014 (prin care a fost validat regulamentul de organizare a fostelor alegerilor interne în TVR, n.r.) şi refacerea alegerilor interne pentru desemnarea reprezentanţilor salariaţilor în Consiliul de Administraţie al SRTv.
“În prezent, CA al SRTv funcţionează fără reprezentanţii salariaţilor televiziunii publice, situaţie fără precedent de la introducerea Legii 41/1994″, spune TV-R SIND într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Potrivit TV-R SIND, “orice altă variantă este contestabilă, pentru că fie exclude pe un termen nedefinit participarea salariaţilor la hotărârile CA (cum se întâmplă în prezent), fie poate aduce în CA reprezentanţi nereprezentativi pentru votul exprimat deja de salariaţi”.
TV-R SIND spune că regulamentul de organizare a alegerilor interne validat prin Hotărârea Comitetului Director 17/2014 este ilegal, pentru că este mai restrictiv decât Legea 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea TVR.
De asemenea, potrivit TV-R SIND, patru candidaţi, care nu aveau în luna ianuarie calitatea de salariaţi ai SRTv, “au fost privaţi prin discriminatoriul HCD17/2014 de dreptul de înscriere în procesul de alegeri interne ale reprezentanţilor salariaţilor”.
TV-R SIND aminteşte că, în prezent, pe rolul instanţelor există două procese între câştigătorii invalidaţi în urma alegerilor interne desfăşurate în TVR în ianuarie, Cornel Mihalache şi Mihai Rădulescu, reclamanţi, pe de o parte, şi SRTv, intimată, pe de altă parte.
“Conform documentelor existente la dosar, SRTv cheltuieşte în prezent 30.650 euro, TVA inclus, cu avocaţii apărării în aceste procese”, susţine TV-R SIND.
Pe de altă parte, şi Sindicatul pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR (SPUSTV), principalul sindicat din TVR, a sesizat pe 2 aprilie Parlamentul cu privire la “la modul prin care s-a realizat procedura de audiere a candidaţilor propuşi pentru a face parte din Consiliul de Administraţie al SRTV din data de 31.03.2014 de către membrii Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă din cadrul Senatului României”.
“În opinia noastră, Comisia de specialitate nu poate proceda la excluderea de la audiere a persoanelor desemnate în conformitate cu legea, ci doar să adopte avizul consultativ prin care, eventual să facă observaţii cu privire la anumite candidaturi. Necuprinderea reprezentanţilor salariaţilor în Consiliul de Administraţie al SRTV, pe argumentul că acesta poate funcţiona cu 9 persoane, adică exact rezultatul excluderii reprezentanţilor salariaţilor, are ca efect prejudicierea gravă a drepturilor şi intereselor salariaţilor, cu atât mai mult cu cât Televiziunea Română se confruntă în această perioadă cu cele mai grave probleme existente de-a lungul întregii sale existenţe, ce pot avea ca efect mutaţii dramatice în structura de personal a instituţiei”, se spunea în sesizarea SPUSTV.
Potrivit SPUSTV, “eliminarea reprezentanţilor salariaţilor din Consiliul de Administraţie al SRTV pune sub semnul ilegalităţii toate procedurile ulterioare, inclusiv de numire a preşedintelui – director general al SRTv”.

Fostul Consiliu de Administraţie al TVR, condus de Claudiu Săftoiu, a fost demis de Parlament pe 10 decembrie 2013, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012. În dimineaţa aceleiaşi zile, Claudiu Săftoiu îşi depusese demisia din funcţia de preşedinte-director general al TVR la Birourile permanente ale Parlamentului.
Noul CA al TVR, din care nu face parte niciun reprezentant al salariaţilor SRTv, a fost votat de Parlament pe 1 aprilie. În prezent, TVR este condus de Stelian Tănase, în calitate de director general interimar.

Din CA al TVR trebuie să facă parte şi doi reprezentanţi ai salariaţilor televiziunii publice. În urma alegerilor organizate în TVR în luna ianuarie, au fost aleşi Cornel Mihalache şi Mihai Rădulescu, însă aceştia şi-au pierdut locurile din cauză că nu au depus cazierul judiciar până la momentul validării rezultatelor finale. Astfel, au fost validaţi Liviu Fetter şi Sorin Burtea ca reprezentanţi ai salariaţilor în CA al TVR, însă Cornel Mihalache şi Mihai Rădulescu au contestat în instanţă decizia prin care au fost descalificaţi.
Potrivit Legii 41 din 1994, Consiliul de Administraţie al TVR cuprinde 13 persoane, desemnate prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, în şedinţa comună a celor două Camere. Preşedintele Consiliului de Administraţie este şi directorul general al TVR.

Sursa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on May 6, 2014 by and tagged , , , , , .
%d bloggers like this: