THEMEDIATHOR

Raportul de activitate al CNA pe 2013, adoptat cu discuții în contradictoriu. Narcisa Iorga: “CNA sunt eu, Laura Georgescu”

Consiliul Național al Audiovizualului a adoptat în ședința de astăzi raportul de activitate pe 2013 al instituției.

Prezentarea documentului a născut o serie de discuții în contradictoriu între președintele instituției, Laura Georgescu, și doi dintre membrii Consiliului, Narcisa Iorga și Florin Gabrea.

Screen-Shot-2013-09-19-at-14.55.52

Narcisa Iorga s-a declarat împotriva raportului de activitate pe 2013, principalul reproș adus Laurei Georgescu a fost faptul că acest document ar “aduce la cunoștința membrilor acțiuni asupra cărora membrii nu au fost consultați și nici informați”, activități ale președintelui Consiliului efectuate “fără mandat și fără acordul CNA”.

Narcisa Iorga a amintit aici o serie de acorduri semnate de CNA cu instituții precum Centrul Național al Cinematografiei, Ministerul Educației, SRR, SRTV, dar și câteva întâlniri ale președintelui instituții cu comisari europeni.

“Fie îl prezentați ca raportul de activitate al președintelului, fie puteți să ne spuneți în plen daca mai aveți nevoie de noi, dacă mai cosiderați că membrii Consiliului sunt doar o masina de vot. CNA sunt eu, Laura Georgescu. Eu așa am înțeles din acest raport de activitate”, i-a spus Narcisa Iorga președintelului CNA, Laura Georgescu.

În replică, Laura Georgescu a precizat că a acționat în numele instituției pe care o conduce, ca o autoritate autonomă, raportul fiind “oglinda activității unui an întreg, desfășurată de cei 131 de funcționari publici ai instituției”.

“Dacă nu sunteți mulțumită de activitatea pe 2013 a instituției, luptați legal și schimbați președintele, dar nu încercați să intimidați angajații”, a spus în finalul discursului său Laura Georgescu.

La rândul său, Laura Georgescu i-a reproșat Narcisei Iorga faptul că ar fi reclamat CNA la organismele europene, motiv pentru care în întâlnirile sale a fost nevoită să dea explicații despre aceste sesizări.

“Ați reușit performanța de a semna peste 40 de plângeri către afară, la Comisia Europeană, doamnă Iorga”, a spus Laura Georgescu.

În discuția contradictorie dintre Laura Georgescu și Narcisa Iorga a intervenit îi Florin Gabrea care s-a declarat “descumpănit” de felul cum șefa CNA a răspuns la observațiile unui membru CNA cu privire la raportul de activitate.

“Obervațiile puteau fi contracarate în mod normal. Chiar sunt descumpănit, de ce acest joc de scenă, de ce v-ați mutat de la locul dumneavoastra? Ati transformat aceasta discutție într-un atac la adresa doamnei Narcisa Iorga. Ați venit cu sulița să i-o puneți în spate Narcisei Iorga. De ce trebuie să răspundeți ca și cum ar fi un război personal?”, a spus Florin Gabrea, membru CNA.

Menționăm că președintele CNA s-a mutat de la masa membrilor Consiliului la masa la care stau în mod obișnuit cei care sunt audiați.

În final, raportul de activitate a fost adoptat cu șapte voturi “pentru” (Lorand Turoș, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Viorel Vasile Buda, Christian Mitielu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea) și trei voturi împotrivă (Narcisa Iorga, Florin Gabrea și Cristina Trepcea).

Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, câteva fragmente din discuțiile purtate de Laura Georgescu cu doi dintre membrii CNA pe marginea raportului de activitate al instituției.

Narcisa Iorga:

“Îmi exprim surprinderea pentru câte activităţi are Consiliul ca instituţie, iar membrii Consiliului care ar trebui să decidă cu privire la aceste activităţi nu sunt înştiinţaţi asupra lor.

Acum avem ocazia să aflăm ce activități are Consiliul Național al Audiovizualui. CNA este un organism colegial, iar punctele sale de vedere, poziţiile publice, cu atât mai mult cele care reprezintă instituţia în relaţiile cu alte instituţii naţionale ori internaţionale, trebuie asumate prin decizii ale Consiliului luate în plen, ori acest lucru nu s-a întâmplat.

În opinia mea, acest raport aduce la cunoştinţa Consiliului activităţi asupra cărora membrii CNA nu au fost consultaţi şi nu au decis.
În raportul de activitate se vorbește de mai mlte acorduri semnate de CNA cu Ministerul Educatiei cu CNC, cu SRTV, SRR, participari la tot felul de delegatii, despre care nu am avut niciun fel de informatii nici inainte, nici după ce au avut loc aceste delegații. Plus alte activități pe care le tot descopăr citind acest raport de activitate.

În Legea audiovizulului, articolele 12 și 16 prevăd că președintele CNA este doar ordonator de credite și are niște funcții limitate, nu poate fi deasupra ceorlalti membri. Toate aceste exemple imi arată mie ca organismul CNA-ului este ignorat.  (…)”

Narcisa Iorga a spus că a numărat în raportul de activitate al CNA pe 2013 în jur de 20 de activităţi “întreprinse în numele CNA fără mandat şi fără informarea Consiliului” de către Laura Georgescu.

Iorga a spus că, printre altele, se referă la întâlnirile Laurei Georgescu cu Neelie Kroes, vicepreşedintele Comisiei Europene, cu Androulla Vassiliou, comisar european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret şi cu Dacian Cioloş, comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală.

“Fie îl prezentați ca raportul de activitate al președintelului, fie puteți să ne spuneți în plen dacă mai aveți nevoie de noi, daca mai considerați că membrii Consiliului sunt doar o mașina de vot. Sau puteți pune deviza CNA sunt eu, Laura Georgescu. Eu așa am înțeles din acest raport de activitate”, i-a spus Narcisa Iorga șefei CNA.

Laura Georgescu:

“Raportul este oglinda activităţii unui an întreg desfăşurat, activitate desfăşurată de cei 131 de funcţionari publici, oameni care funcţionează cinci zile pe săptămână (…). Aceşti oameni sunt obligaţi să îşi desfăşoare activităţile indiferent de componenţa Consiliului, care este format din 11 membri. (…) nu cunoașteți procedurile din CNA.

Este o afirmație falsă aceea că CNA este un organism colegial. CNA este o autoritate autonomă sub control parlamentar. (…)

Toate acţiunile care au reprezentat punct de vedere al Consiliului pe conţinut audiovizual au fost pe ordinile de zi ale Consiliului.

Cât priveşte întâlnirile la nivelul Comisiei Europene, Laura Georgescu a spus că, la solicitarea sa, a avut loc întâlnirea cu Neelie Kroes.

“Am mandat să reprezint instituţia. Am luat această decizie având în vedere backgroundul a cinci membri ai CNA care tot scriau Comisiei Europene. Aţi reuşit performanţa să semnaţi peste 40 de plângeri către afară”, i-a spus Laura Georgescu Narcisei Iorga.

Laura Georgescu:

“Înţeleg foarte tare dorinţa de a vă lupta cu mine (…) O să vă rog să vă focusaţi exclusiv asupra persoanei mele, lăsaţi funcţionarii publici să-şi facă treaba, fără să încercaţi să îi intimidaţi. Faptul că solicitaţi diverse date, imagini din arhiva CNA, asta se face pe baza unei hârtii scrise.”

Florin Gabrea a intervenit în discuția în contradictoriu dintre președintele CNA și Narcisa Iorga, membru CNA:

“Obervatiile puteau fi contracarate în mod normal. Chiar sunt descumpanit, de ce acest joc de scena, de ce v-ati mutat de la locul dumneavoastra.

Ati transformat aceasta discuție într-un atac la adresa doamnei Narcisa Iorga. Ați venit cu sulița să i-o puneți în spate Narcisei Iorga. De ce trebuie sa raspundeti ca si cum ar fi un razboi personal. Vă dezavantajează. (…)

Sper că nu vă aşteptaţi, ca Ceauşescu, să spună toţi «Este genial raportul». Nu e nimic în nume personal, au fost nişte observaţii.

De ce v-aţi mutat acolo? Aţi făcut un joc de scenă inutil. Chiar sunt descumpănit. Aţi deturnat în cu totul altceva, într-un fel de şedinţă acuzatoare la adresa doamnei Iorga. Nu văd rostul, nu cred că e corect.”

La rândul ei, Laura Georgescu a spus că nu a luat nimic în nume personal ci că a dorit doar să facă diferența între activitatea instituției și competența celor 11 membri.

Narcisa Iorga a ținut să precizeze că nu contestă munca depusă de angajații Consiliului:

“Niciodata nu am contestat munca angajatilor acestei institutii. Eu am contestat modalitatea în care dumneavoastră conduceţi activitatea Consiliului în raport cu noi, membrii CNA, şi cu prevederile legale. (…)

Dacă toate direcţiile lucrează foarte bine de 20 de ani, nu de un an de când sunteţi dumneavoastră în fruntea acestei instituţii, niciodată până acum nu s-a întâmplat ce s-a întâmplat de când sunteţi la conducere, să luaţi decizii în nume personal, să prezentaţi puncte de vedere ale Consiliului, dar despre care Consiliul nu ştie”

Potrivit Legii audiovizualului, activitatea CNA este analizată de către Parlament, prin dezbaterea raportului anual, care se prezintă pentru anul anterior, şi ori de câte ori comisiile de specialitate ale Parlamentului solicită preşedintelui Consiliului rapoarte specifice.

Raportul anual de activitate a Consiliului se depune la comisiile de specialitate ale Parlamentului, până la data de 15 aprilie.

Sursa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on April 11, 2014 by and tagged , , , , .
%d bloggers like this: