THEMEDIATHOR

Vânătorii de mituri revin cu un nou sezon. Primul episod, inspirat din Războiul Stelelor

Vânătorii de mituri revine din 5 aprilie cu noi episoade, difuzate în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 17:00.

Emisiunea demarează cu noi episoade, reuşind să delimiteze fizica de ficţiune într-un episod inspirat din “Războiul Stelelor”, în care apare şi Sophia Bush, vedeta NBC a serialului “Chicago PD”.

?????????????

Ar fi putut Luke în mod real să treacă peste o prăpastie uriaşă balansându-se la capătul unei frânghii, în timp ce o ţinea în braţe pe Prinţesa Leia, în încercarea de a scăpa de trupele imperiale? Ideea ingenioasă a lui Han de a-l băga pe Luke în burta unui Tauntaun ar fi putut cu adevărat să-l salveze de frigul cumplit şi de ucigătoarele fenomene meteorologice de pe planeta Hoth? Şi chiar ar fi reuşit armele primitive ale micilor ursuleţi care formau populaţia Ewok să doboare câteva dintre cele mai sofisticate dispozitive ale lui Darth Vader?

În continuare, Vânătorii de mituri se ocupă de scenarii foarte cunoscute din două filme de acţiune. Adam şi Jamie se întreabă dacă măştile faciale, foarte realiste ar putea fi folosite ca să păcălească sistemele de pază, aşa cum se întâmplă în “Misiune imposibilă”. Cei doi îşi fac copii ale propriilor feţe şi le testează, punându-şi la încercare prietenii, fanii şi chiar pe câinele lui Jamie.

Pe de altă parte, Kari, Tori şi Grant verifică un mit din filmul “Lichidaţi-i!”, în care un bebeluş lăsat pe un carusel e în pericol când “băieţii răi” încep să tragă în el. Ca să-i încurce, eroul pozitiv trage multe gloanţe în carusel, pentru a-l deplasa, în speranţa că forţa acestora va pune caruselul în mişcare şi bebeluşul va ieşi astfel din raza de acţiune a “celor răi”. Chiar e posibilă această mişcare de propulsie potrivit legilor fizicii? Sau e un simplu truc cinematografic?

Noua serie de episoade va pune la încercare mituri precum “Poţi să alergi pe apă?”, “E posibil să înoţi în apă acidulată?”, “Poţi să tragi şi să-ţi nimereşti ţinta, dacă foloseşti arme montate pe capota unei maşini?” şi multe altele.

Primul sezon al emisiunii Vânătorii de mituri a avut premiera în octombrie 2003, iar de atunci a devenit cel mai longeviv program Discovery Channel. De la lansare, a efectuat aproximativ 2.400 de experimente şi a verificat 769 de mituri, pe parcursul a 168 de episoade.

Sursa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on March 31, 2014 by and tagged , , , , .
%d bloggers like this: