THEMEDIATHOR

Pro TV, amendat cu 70.000 de lei pentru trei ediții La Măruță, două despre abuzul suferit de Oana Lis, una cu o farsă

Povestea abuzului sexual pe care l-ar fi suferit Oana Lis în copilărie și o farsă jucată luiMircea Stoian, ambele difuzate în emisiunea La Măruță, au costat Pro TV 70.000 de lei din partea CNA.

Screen-Shot-2014-01-03-at-12.34.38-PM

În edițiile din 25 și 26 februarie ale emisiunii lui Cătălin Măruță, Oana Lis a povestit cum ar fi fost abuzată sexual în copilărie de tatăl ei. Iar în ediția din 12 martie a emisiunii La Măruță, Mircea N. Stoian a fost “victima” unei farse în care a fost amenințat cu bătaia de patru indivizi, în plină stradă.

Propunerea de sancțiune a fost făcută de Laura Georgescu, președintele Consiliului Național al Audiovizualului, și a primit șapte voturi “pentru” (Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Laura Georgesc, Christian Mititelu) și trei “împotrivă” (Cristina Trepcea, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea).

Din discuțiile privind emisiunile lui Măruță care au făcut obiectul sancțiunii

Narcisa Iorga, membru CNA, la adresa reprezentantului postului:

Nu aveți niciun fel de acord scris de la Mircea N. Stoian, nu aveți simbol de cameră ascunsă, nu ați avertizat că este o ficțiune.

Adriana Păpureanu, reprezentantul postului Pro TV:

“Considerați că dacă nu își dădea acordul mai venea în emisiune să comenteze farsa?”.

Ulterior, reprezentanta postului le-a confirmat membrilor CNA că postul a avut acordul lui Mircea N. Stoian pentru difuzarea înregistrării cu farsa de la Măruță.

Narcisa Iorga:

Eu ca telespectator am văzut că omul acela a trecut printr-o suferință clară, s-a văzut pe fața lui.

Lorand Turos, membru CNA:

Este de proastă calitate această farsă. E de foarte prost gust. Bine, prostia nu se sancționează.

Christian Mititelu:

De ce nu mutați emisiunea după ora 23.00. Eu nu sunt adeptul mutărilor, dar asta chiar nu are ce să caute la o oră accesibilă minorilor.

Valentin Jucan, membru CNA:

Eu propun să-l invităm pe domnul Cătălin Măruță. Cred că măcar o dată ar trebui să avem o întâlnire cu domnia sa în care să-i spunem direct lucrurile cu care nu suntem de acord cu privire la domnia sa. Nu îmi fac mari speranțe că după o întâlnire cu domnul Măruță se vor schimba multe. Eu propun să amânăm dacă domnul Măruță este de acord să vină data viitoare.

Florin Gabrea, membru CNA:

Domnul Măruță are un format de emisiune de succes și nu cred că putem noi să-l convingem să mai facă așa ceva. Nu sunt de acord să amânăm aceasta decizie până când domnul Măruță va decide să vină la CNA.

Un fragment din emisiunea în care Oana Lis a vorbit despre abuzul suferit în copilărie

Cătălin Măruţă: Mă rog, nu vreau să vorbim despre acea poveste dacă a abuzat de tine când aveai 15 ani.
Oana Lis: Nici eu nu pot să vorbesc despre asta.
Cătălin Măruţă: Nu poţi să vorbeşti pentru că e o dramă.
Oana Lis, emoţionată: Pentru că nicio femeie n-ar trebui să… n-am cuvinte. Mă crezi că nu pot să vorbesc? Ce spunea ea, eu aşa am trăit ani de zile am fost terorizată când eram mică, terorizată de omul ăsta, şi eu am avut curaj să vorbesc acum când am baza asta, am oameni aproape. Înainte mă teroriza, îmi spunea că mă omoară, îmi spunea că dacă vorbesc ceva de el se omoară şi-l am eu pe conştiinţă. M-a manipulat psihic şi m-a terorizat. Dacă eu abia la treizeci de ani am putut să vorbesc, ce-a trăit fata asta am trăit şi eu. Şi nu-mi vine să cred că face în continuare lucrurile astea, credeam că măcar la vârsta asta…
Cătălin Măruţă: Adică practic tatăl tău a trăit cu mama lor şi apoi a trăit cu sora fetei care e acum la telefon.
Oana Lis: Credeam că măcar la vârsta asta a înţeles ceva, c-a greşit. (…)
Cătălin Măruţă: Eu ştiu că e foarte sensibil subiectul ăsta şi ai zis că nu vrei să vorbeşti dar lucrurile pe care el le spunea că s-au întâmplat când tu aveai 15 ani?
Oana Lis: Nu pot să vorbesc despre asta.
Cătălin Măruţă: Am înţeles.
Moderatorul a insistat în continuare s-o invite pe Oana pe tema aceluiaşi subiect:
Cătălin Măruţă: Eu vreau să continuăm povestea asta şi mâine şi aş vrea, Oana, dacă eşti de acord, să vii mâine, de asemenea cu domnul Lis, pentru că o dată pentru totdeauna măcar te eliberezi şi scapi de povestea asta, pentru că ştiu că nu ţi-e uşor. (din ediția din 25 februarie a emisiunii La Măruță)

LEGISLAȚIE. Articolele invocate de Laura Georgescu în sancționarea postului Pro TV cu 70.000 de lei

Art. 39 cu 2) din Legea audiovizualului

(2) Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

ART. 18 din Codul audiovizualului

Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 – 23,00 producţii care prezintă:
a) violenţă fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat;

ART. 19 din Codul audiovizualului

(2) Responsabilitatea clasificării programelor revine radiodifuzorilor şi furnizorilor de servicii media la cerere, în conformitate cu următoarele criterii:

a) numărul şi natura scenelor violente, precum şi caracterul gratuit sau indispensabil al acestora, raportat la genul şi subiectul programului;
b) utilizarea violenţei şi rolul acesteia în rezolvarea problemelor;
c) modalitatea de tratare prin imagini a scenelor de violenţă, tipul de plan utilizat, realismul reprezentării, rolul coloanei sonore în a genera frică ori angoasă;
f) psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor;
g) tipologia eroilor, scopul acţiunii acestora, gradul de recurgere la violenţă;

Sursa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on March 28, 2014 by and tagged , , , , , .
%d bloggers like this: