THEMEDIATHOR

Digi 24 nu se va vedea pe UPC. CNA a aprobat grila cablistului, care nu contine postul de stiri

index

Postul Digi 24, deținut de operatorul de cablu RCS&RDS, nu va fi retransmis de UPC, deși televiziunea de știri s-a declarat liberă la retransmisie și a fost inclusă pe lista “must-carry”, publicată de CNA pe 4 februarie.

Consiliul Național al Audiovizualului a aprobat, în ședința de astăzi, grila distribuitorului UPC fără ca Digi 24 să se regăsească printre posturile retransmise.

Grila a fost votată la pachet cu a altor sute de cabliști. CNA a aprobat cu unanimitate de voturi nu doar modificările din grilele UPC, conform noii grile must-carry, ci a votat, “la pachet” un total de 236 de avize de retransmisie ale distribuitorilor de cablu, care au fost depuse până la acest moment.

Reprezentanții UPC s-au prezentat în fața membrilor Consiliului pentru a le fi aprobată grila care conține noile posturi intrate în “must-carry”. Potrivit acestora, grila de programe a pachetului analogic a UPC nu conține mai mult de 51 de canale.

“La baza analogică (grila de programe analogică – n.r.) care cuprinde 51 de canale, Digi 24 nu se califică. 25% din 51 de programe înseamnă 12 și un pic, iar Digi 24 s-a calificat pe locul 13 din lista must-carry (…) În legătură cu listele de programe considerăm că am aplicat principiul must-carry, în privința celorlalte canale care nu s-au încadrat în limita a 25% suntem deschisi la discutii. (….) Nu introducem Digi 24 pentru că excede cota de 25%, conform bazei analogice.”, a spus Bogdan Bucurei, director managementul produselor la UPC.

Viorel Vasile Buda, vicepreședintele CNA, a remarcat că 25% din 51 înseamnă peste 12,6 și normal ar fi fost ca această cifră să fie “rotunjită în sus”.

Narcisa Iorga, un alt membru CNA, a spus “scuza reprezentantului UPC nu are nicio logică, nici măcar una matematică”.

Mai mult decât atât, Narcisa Iorga, membru CNA, a propus o somație publică în cazul UPC pentru că nu a respectat articolul 82 din Legea audiovizualului, mai exact pentru că nu a introdus în grila sa postul Digi 24. Sancțiunea propusă de Iorga a primit doar trei voturi (Narcisa Iorga, Florin Gabrea și Christian Mititelu).

Conform legii, operatorii de cablu au obligația ca, în termen de 30 de zile de la adoptarea listei (4 februarie 2014), să facă toate demersurile necesare pentru a include în grilele lor noile posturi incluse în “must carry”.

Ce spune articolul 82 din Legea audiovizualului cu privire la obligațiile distribuitorilor?

ART. 82
(1) Orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligaţia să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi alte servicii de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi, aflaţi sub jurisdicţia României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privaţi este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audienţă.

SURSA:Paginademedia.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on March 20, 2014 by .
%d bloggers like this: