THEMEDIATHOR

LPF a vândut drepturile de difuzare ale Ligii 1, dar nu spune cine e cumpărătorul. E o “companie din Uniunea Europeană”

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat că a ajuns la o înțelegerea în ceea ce privește semnarea unui parteneriat media cu o companie din Uniunea Europeană, fără să dezvăluie numele acesteia, având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare ale Ligii I, pentru următoarele cinci sezoane, scrie Sport.ro.

camera-fotbal-ProSport

Potrivit unui comunicat de presă al LPF, noul parteneriat semnat prevede, printre altele, și “un procent de 20 la sută din veniturile nete din publicitate realizate de posturile TV cu ocazia transmiterii, în direct, a jocurilor din Campionatul Național al Ligii 1“.

Comunicatul Ligii Profesioniste de Fotbal dezvăluie și o prevedere a contractului, care presupune organizarea unei noi competiții: Cupa Ligii.

LPF spune că a vândut următoarele cinci sezoane, la acelasi preț ca in ultimii trei ani, sumă la care se adaugă și un procent de 20% din veniturile publicitare ale meciurilor date pe posturile TV.

Comunicatul LPF, așa cum a fost prezentat de Sport.ro:

“In baza acestui parteneriat, LPF va incasa in urmatoarele cinci sezoane competitionale, in mod neconditionat, o suma anuala neta egala cu valoarea sumelor anuale incasate din cedarea drepturilor de difuzare primite de LPF in sezoanele competitionale 2011/2012, 2012/2013, 2013/2014.

La aceasta suma se va adauga suma de 1.000.000 de euro net anual in situatia in care LPF va organiza competitia “Cupa Ligii”, precum si un procent de 20 la suta din veniturile nete din publicitate realizate de posturile TV cu ocazia transmiterii, in direct, a jocurilor din Campionatul National al Ligii 1.

Totodata, mentionam ca din sumele care urmeaza sa fie incasate de LPF in baza parteneriatului media incheiat astazi nu vor fi achitate comisioane de intermediere, astfel cum s-a procedat anterior cu ocazia comercializarii drepturilor de difuzare de catre LPF.

Presedintele LPF, domnul Gino Iorgulescu a precizat ca “prin semnarea parteneriatului media in conditiile prezentate mai sus, si-a respectat angajamentele asumate fata de cluburile din Liga 1 la momentul alegerii sale, in functia de Presedinte al LPF”.

Reprezentantul legal al noului partener media al LPF a declarat ca “este incantat de semnarea contractului cu LPF, fiind convins ca experienta companiei pe care o reprezinta in privinta valorificarii drepturilor de difuzare va contribui in mod decisiv la cresterea valorica a produsului media asociat Campionatului National al Ligii 1 si, implicit, a spectacolului sportiv creat de aceasta competitie”.

Sursa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on March 5, 2014 by and tagged , , , .
%d bloggers like this: