THEMEDIATHOR

Fiscul a sechestrat bunurile şi a pus poprire pe conturile Editurii Evenimentul şi Capital. Andronic, asociatul majoritar al Evz şi Capital: Vom face tot posibilul să ne desfăşurăm activitatea

Fiscul a instituit sechestru pe bunurile companiei Editura Evenimentul şi Capital şi a pus poprire pe conturile societăţii şi ale terţilor, la câteva zile după ce firma a introdus cererea de intrare în insolvenţă, şi vor urma alte companii de presă, au declarat pentru MEDIAFAX surse din ANAF.

DanAndronic-Gandul-2

Virgil Munteanu, directorul executiv al Editura Evenimentul şi Capital, a confirmat, joi, pentru MEDIAFAX că au fost blocate conturile companiei.

“Am primit de la bancă că s-au blocat conturile şi poprirea aia pe bunuri au făcut-o de ieri sau alaltăieri”, a spus Virgil Munteanu.

El a precizat că Editura Evenimentul şi Capital a cerut deja intrarea în insolvenţă. “O să vedem ce o să facem. Probabil că vom putea funcţiona deocamdată. Noi suntem cu dosarul depus pentru insolvenţă. Aşteptăm decizia în privinţa intrării în insolvenţă. Noi am depus dosarul pentru a intra în insolvenţă înainte ca ei să facă asta”, a spus Munteanu

“Spre deosebire de abordarea de până acum, în care industria mass-media era protejată, noua conducere a Fiscului a schimbat strategia şi a demarat o analiză de risc pe companiile din domeniu”, au spus pentru MEDIAFAX surse din ANAF.

Potrivit acestora, o situaţia financiară dificilă şi datorii semnificative la buget în raport cu afacerile derulate s-au constatat şi la B1 TV şi Naşul TV, unde va fi demarată inspecţia fiscală. Din datele preliminare, singurele televiziuni care au aproape la zi plătite obligaţiile fiscale sunt Pro TV şi Antena.

În cazul Editura Evenimentul şi Capital, al cărei acţionar majoritar este Dan Andronic, fiscul a primit informaţia că se încearcă înstrăinarea unor active şi a realizat miercuri un control inopinat, în urma căruia s-a decis instituirea sechestrului asigurător şi poprirea conturilor pentru o datorie către buget de circa 7 milioane de lei.

“S-a demarat inspecţia fiscală, iar la finalul acesteia suma de datorat va fi actualizată”, au completat sursele citate.

Editura Evenimentul şi Capital SRL, care editează cotidianul Evenimentul zilei şi săptămânalul Capital, şi-a cerut insolvenţa printr-un dosar depus la Tribunalul Bucureşti, primul termen de judecată fiind 26 februarie, potrivit datelor disponibile pe site-ul tmb.ro.

Contactat luni de agenţia MEDIAFAX, Virgil Munteanu, directorul executiv al societăţii Editura Evenimentul şi Capital, a declarat că decizia societăţii de a cere insolvenţa a fost influenţată de situaţia cu care se confruntă în prezent piaţa de difuzare a presei din România.

“Situaţia cu care se confruntă presa tipărită, în special piaţa de difuzare a presei, ne-a tras un semnal de alarmă şi am decis că cea mai bună soluţie de protecţie a publicaţiilor Evenimentul zilei şi Capital este declanşarea procedurii de insolvenţă. În anul 2013, Editura Evenimentul şi Capital a înregistrat un profit operaţional considerabil, în ultimele trei semestre acest indicator a fost pozitiv, ceea ce ne face să fim încrezători în elaborarea unui plan de reorganizare care să ducă la sustenabilitatea afacerii”, a declarat Virgil Munteanu.

Întrebat la cât se ridică datoriile Editurii Evenimentul şi Capital, Virgil Munteanu a spus: “În ultima perioadă datoriile societaţii Editura Evenimentul şi Capital către bugetul statului au fost diminuate cu aproximativ 3.000.000 de lei şi suntem încrezători că vom reuşi să ajungem la o înţelegere cu creditorii prin planul de reorganizare. O bună parte din aceste datorii pot fi achitate prin colectarea banilor care sunt în piaţă la debitorii noştri”.

Pe de altă parte, întrebat dacă intrarea în insolvenţă va atrage şi o restrângere a activităţii Evenimentul şi Capital SRL şi dacă vor fi afectaţi în vreun fel angajaţii celor două publicaţii editate de această societate, Virgil Munteanu a spus că “decizia legată de structura planului de reorganizare va aparţine administratorului judiciar”.

“Suntem convinşi că măsurile care vor fi luate nu vor afecta actuala structură de personal şi nici modalitatea de apariţie a publicaţiilor Evenimentul zilei şi Capital”, a mai spus Virgil Munteanu.

Cotidianul Evenimentul zilei şi revista Capital au fost prelute, în februarie 2010, de la Ringier România, de către societatea Editura Evenimentul şi Capital, membră a grupului de firme Păunescu, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX la momentul respectiv.

Societatea Editura Evenimentul şi Capital SRL a fost înregistrată la Registrul Comerţului pe 25 ianuarie 2010.

În prezent, din acţionariatul societăţii Editura Evenimentul şi Capital SRL fac parte George Marius Păunescu (Bobby Păunescu) – 5%, Claudiu Alexandru Şerban – 5% şi Dan Andronic – 90%. Administratorul societăţii este Virgil Munteanu, potrivit datelor înregistrate la Registrul Comerţului.

Andronic, asociatul majoritar al Evz şi Capital: Vom face tot posibilul să ne desfăşurăm activitatea

Dan Andronic, asociatul majoritar al societăţii Editura Evenimentul şi Capital, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, după ce fiscul a instituit sechestru pe bunurile companiei şi a pus poprire pe conturile sale, că va face tot posibilul ca publicaţiile Evz şi Capital să îşi desfăşoare activitatea.

Fiscul a instituit sechestru pe bunurile companiei Editura Evenimentul şi Capital şi a pus poprire pe conturile societăţii şi ale terţilor, la câteva zile după ce firma a introdus cererea de intrare în insolvenţă, şi vor urma alte companii de presă, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

În cazul Editura Evenimentul şi Capital, al cărei acţionar majoritar este Dan Andronic, fiscul a primit informaţia că se încearcă înstrăinarea unor active şi a realizat miercuri un control inopinat, în urma căruia s-a decis instituirea sechestrului asigurător şi poprirea conturilor pentru o datorie către buget de circa 7 milioane de lei. “S-a demarat inspecţia fiscală, iar, la finalul acesteia, suma de datorat va fi actualizată”, au completat sursele citate.

Contactat de MEDIAFAX, Dan Andronic, care deţine 90% din acţiunile societăţii Editura Evenimentul şi Capital, ce editează cotidianul Evenimentul zilei şi săptămânalul Capital, a spus că, dacă decizia ANAF vizează doar Evenimentul zilei şi Capital, “este nu numai abuzivă, dar şi cel puţin ciudată, politică chiar”.

Dan Andronic a mai spus că situaţia presei este cea care se ştie. “Iar a presei scrise nici nu vreau să mai vorbesc, în condiţiile în care sunt companii de difuzare care intră în insolvenţă una după alta”, a spus Andronic.

Întrebat dacă societatea îşi va putea desfăşura activitatea în continuare, Dan Andronic a răspuns: “Păi nu ştiu, depinde pe cine întrebaţi. Dacă îi întrebaţi pe cei de la PSD, bănuiesc că este un partid care şi-ar dori să nu ne desfăşurăm activitatea. Dacă mă întrebaţi pe mine, vom face tot posibilul să ne desfăşurăm activitatea. Dacă îi întrebaţi pe ăia despre care scriem în fiecare zi, ne-ar vrea închişi de acum două săptămâni”.

În legătură cu informaţia potrivit căreia se încearcă înstrăinarea unor active, Andronic a spus că suspiciunea ANAF este “o minciună” pentru a justifica un control politic. “Este o minciună sfruntată”, a afirmat Dan Andronic.

Totodată, şi Dan Andronic şi Virgil Munteanu, directorul executiv al companiei Editura Evenimentul şi Capital, au mai spus, pentru MEDIAFAX, că aşteaptă pronunţarea instanţei în privinţa solicitării societăţii de intrare în insolvenţă.

Editura Evenimentul şi Capital SRL şi-a cerut insolvenţa printr-un dosar depus la Tribunalul Bucureşti, primul termen de judecată fiind 26 februarie, potrivit datelor disponibile pe site-ul tmb.ro.

“Nu ştiu ce o să se întâmple. În mod normal trebuie să se soluţioneze (cererea societăţii, n.r.), pentru că toate actele sunt depuse potrivit legii”, a spus Dan Andronic.

Întrebat dacă a discutat despre situaţia financiară în care se află societatea Editura Evenimentul şi Capital cu omul de afaceri Bobby Păunescu, care deţine 5% din acţiunile companiei, Dan Andronic a spus că a vorbit cu acesta în momentul în care a fost luată decizia de declanşare a procedurii privind intrarea în insolvenţă.

“A fost o AGA (Adunarea generală a acţionarilor societăţii, n.r.) în care s-a decis. Atunci am discutat toate aceste lucruri. Văzând ce se întâmplă pe piaţa de difuzare şi pe piaţa de publicitate, am decis că e cel mai bun moment să ne protejăm”, a mai spus Dan Andronic.

Pe de altă parte, Virgil Munteanu, directorul executiv al Editura Evenimentul şi Capital, a confirmat joi, pentru MEDIAFAX, că au fost blocate conturile companiei. “Am primit de la bancă (informarea, n.r.) că s-au blocat conturile şi poprirea aia pe bunuri au făcut-o de ieri sau alaltăieri”, a spus Virgil Munteanu.

“O să vedem ce o să facem. Probabil că vom putea funcţiona deocamdată. Noi suntem cu dosarul depus pentru insolvenţă. Aşteptăm decizia în privinţa intrării în insolvenţă. Noi am depus dosarul pentru a intra în insolvenţă înainte ca ei (reprezentanţii ANAF, n.r.) să facă asta (…) Aştept să văd ce se întâmplă. Nu văd de ce instanţa nu ar dispune intrarea în insolvenţă, atât timp cât dosarul a fost depus. Ei (cei de la ANAF, n.r.) au venit după ce eu am cerut intrarea în insolvenţă. Ei cred că au dreptul să facă asta. Nu am avut timp să mă interesez dacă ei au sau nu dreptul să facă asta”, a spus Munteanu.

Întrebat la cât se ridică datoriile societăţii Editura Evenimentul şi Capital la stat, Virgil Munteanu a răspuns: “Nu ştiu sincer, dar erau destul de măricuţe. Am mai plătit noi vreo trei milioane de lei din ele, s-au mai redus. Asta e, asta a fost intenţia. Problema e că era clar că nu aveam capacitatea să fac faţă să plătesc într-un termen foarte foarte scurt toţi furnizorii, inclusiv bugetul statului. Atunci am decis împreună cu acţionariatul să intrăm în insolvenţă pentru a putea să ne redresăm. Rezultatele companiei din ultimul an demonstrează că există capacitatea de redresare. Am mai tăiat şi noi, am tot redus personalul. Am încercat să ne optimizăm. În momentul ăsta suntem optimizaţi şi anul trecut a fost obţinut profit operaţional. În condiţiile astea înseamnă că teoretic, printr-un plan de reorganizare bine făcut, am putea să reintrăm normal în circuitul economic”.

Pe de altă parte, surse din ANAF au declarat pentru MEDIAFAX că, “spre deosebire de abordarea de până acum, în care industria mass-media era protejată, noua conducere a Fiscului a schimbat strategia şi a demarat o analiză de risc pe companiile din domeniu”.

Potrivit acestora, o situaţie financiară dificilă şi datorii semnificative la buget în raport cu afacerile derulate s-au constatat şi la B1 TV şi Naşul TV, unde va fi demarată inspecţia fiscală. Din datele preliminare, singurele televiziuni care au aproape la zi plătite obligaţiile fiscale sunt Pro TV şi Antena.

Sursa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on February 21, 2014 by and tagged , , , , .
%d bloggers like this: